eu-charter

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Articolul 21 - Nediscriminarea

Articolul 21 - Nediscriminarea

(1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.
(2) În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale acestora, se interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie.

  • Text:

    Alineatul (1) este inspirat de articolul 13 din Tratatul CE, înlocuit de acum înainte cu articolul 19 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de articolul 14 din CEDO, precum şi de articolul 11 din Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina în ceea ce priveşte moştenirea genetică. În măsura în care coincide cu articolul 14 din CEDO, alineatul menţionat se aplică în conformitate cu acesta din urmă.
    Nu există nici contradicţii şi nici incompatibilităţi între alineatul (1) şi articolul 19 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, al cărui domeniu de aplicare şi obiect sunt diferite: articolul 19 conferă Uniunii competenţa de a adopta acte legislative, incluzând armonizarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre, în vederea combaterii anumitor forme de discriminare citate exhaustiv în acest articol. Această legislaţie se poate extinde la acţiunile autorităţilor unui stat membru (precum şi la relaţiile între persoane de drept privat) în orice domeniu care intră în competenţele Uniunii. În schimb, articolul 21 alineatul (1) de mai sus nu conferă nicio competenţă de adoptare a unor acte cu putere de lege împotriva discriminării în aceste domenii de acţiune a statelor membre sau a particularilor, şi nici nu conţine o interdicţie amplă a discriminării în domeniile menţionate anterior. De fapt, acesta se referă numai la discriminările făcute de instituţiile şi organele Uniunii în exercitarea competenţelor care le sunt conferite de tratate, şi de statele membre, numai în măsura în care pun în aplicare dreptul Uniunii. Alineatul (1) nu modifică prin urmare domeniul competenţelor conferite de articolul 19 şi nici interpretarea acestui articol.
    Alineatul (2) corespunde articolului 18 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi trebuie aplicat în conformitate cu acesta.

    Source:
    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 303/17 - 14.12.2007
    Preamble - Explanations relating to the Charter of Fundamental Rights:
    Explicaţiile redate în continuare au fost redactate iniţial sub autoritatea prezidiului Convenţiei care a elaborat Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acestea au fost actualizate sub autoritatea prezidiului Convenţiei Europene, având în vedere adaptarea de către respectiva Convenţie a textului cartei (în special la articolele 51 şi 52), precum şi evoluţia dreptului Uniunii. Cu toate că aceste explicaţii nu au valoare juridică în sine, acestea constituie un preţios instrument de interpretare destinat clarificării dispoziţiilor cartei.
  • XX v OO
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Court (Tenth Chamber)
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Employment and social policy
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2020:1022
  • A v Veselības ministrija (Ministry of Health)
    Decision date:
    Deciding body type:
    National Court/Tribunal
    Deciding body:
    Senate of the Supreme Court - Department of Administrative Law
    Type:
    Decision
    Policy area:
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:LV:AT:2020:1127.A420281216.5.S
  • European Commission v GEA Group AG.
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Court ( Second Chamber)
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Competition
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2020:955
  • LM v Centre public d'action sociale de Seraing
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Court (First Chamber)
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Justice, freedom and security
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2020:759
  • Prysmian SpA and Prysmian Cavi e Sistemi Srl v European Commission.
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Energy
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2020:751
  • Appellant v the Board of Directors of the Social Security Bank (Sociale Verzekeringsbank, Svb)
    Decision date:
    Deciding body type:
    National Court/Tribunal
    Deciding body:
    Administrative High Court
    Type:
    Decision
    Policy area:
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:NL:CRVB:2020:1920
  • Company; Institute for the Financing of Agriculture; Fishing Bank
    Decision date:
    Deciding body type:
    National Court/Tribunal
    Deciding body:
    Constitutional Court
    Type:
    Decision
    Policy area:
    ECLI (European case law identifier):
  • Criminal proceedings against JI
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Court (First Chamber)
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Justice, freedom and security
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2020:455
  • TJ v Balga Srl.
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Court (Seventh Chamber)
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Employment and social policy
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2020:441
  • YS v NK.
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Advocate General
    Type:
    Policy area:
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2020:356

67 results found

  • The Belgian Constitution
    Țara:
    Belgium

    Article 11.Enjoyment of the rights and freedoms recognised for Belgians must be provided without discrimination. To this end, laws and federate laws* guarantee among others the rights and freedoms of ideological and philosophical minorities. Article 131.The law determines the measures designed to prevent all forms of discrimination for ideological or philosophical reasons.

  •  European Convention on Human Rights - Article 14
    Țara:
    Austria

    Article 14 - Prohibition of discrimination 

    The enjoyment of the rights and freedoms set forth in this Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status

  • Bundes-Verfassungsgesetz (B-VG)
    Țara:
    Austria

    Artikel 7 (1) Alle Staatsbürger sind vor dem Gesetz gleich. Vorrechte der Geburt, des Geschlechtes, des Standes, der Klasse und des Bekenntnisses sind ausgeschlossen. Niemand darf wegen seiner Behinderung benachteiligt werden. Die Republik (Bund, Länder und Gemeinden) bekennt sich dazu, die Gleichbehandlung von behinderten und nichtbehinderten Menschen in allen Bereichen des täglichen Lebens zu gewährleisten. (...)

  • Bundesverfassungsgesetz vom 3. Juli 1973 zur Durchführung des Internationalen Übereinkommens über die Beseitigung aller Formen rassischer Diskriminierung
    Țara:
    Austria

    Artikel 1 §1 (1) Jede Form rassischer Diskriminierung ist – auch soweit ihr nicht bereits
    Art. 7 des Bundes-Verfassungsgesetzes in der Fassung von 1929 und Art. 14 der Konvention zum Schutz der Menschenrechte und Grundfreiheiten, BGBl. Nr. 210/1958, entgegenstehen – verboten. Gesetzgebung und Vollziehung haben jede Unterscheidung aus dem alleinigen Grund der Rasse, der Hautfarbe, der Abstammung oder der nationalen oder ethnischen Herkunft zu unterlassen. (2) Abs. 1 hindert nicht, österreichischen Staatsbürgern besondere Rechte einzuräumen oder besondere Verpflichtungen aufzuerlegen, soweit dem Art. 14 der Konvention zum Schutz der Menschenrechte und Grundfreiheiten nicht entgegensteht.

  • Constitution of the Republic of Austria
    Țara:
    Austria

    Article 7 (1) All nationals (Austrian citizens) are equal before the law. Privileges based upon birth, sex, estate, class or religion are excluded. No one shall be discriminated against because of his disability. The Republic (Federation, Laender and municipalities) commits itself to ensuring the equal treatment of disabled and non-disabled persons in all spheres of every-day life. (...)

  • Federal Constitutional Act on Elimination of racial discrimination
    Țara:
    Austria

    Article 1 §1 (1) Any form of racial discrimination – also to the extent not already in contradiction with Article 7 of the Federal Constitutional Act as amended 1929 and Article 14 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Liberties, Federal Law Gazette No. 210/1958 – is forbidden. Legislation and execution shall refrain from any discrimination for the sole reason of race, colour of skin, descent or national or ethnic origin. (2) Para 1 shall not prevent granting special rights to Austrian citizens or imposing
    special obligations on them, unless contradicted by Article 14 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Liberties.

  • Konvention zum Schutze der Menschenrechte und Grundfreiheiten
    Țara:
    Austria

    Artikel 14 Der Genuß der in der vorliegenden Konvention festgelegten Rechte und Freiheiten ist ohne Benachteiligung zu gewährleisten, die insbesondere im Geschlecht, in der Rasse, Hautfarbe, Sprache, Religion, in den politischen oder sonstigen Anschauungen, in nationaler oder sozialer Herkunft, in der Zugehörigkeit zu einer nationalen Minderheit, im Vermögen, in der Geburt oder im sonstigen Status begründet ist.

0 results found

0 results found