eu-charter

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Articolul 7 - Respectarea vieții private și de familie

Articolul 7 - Respectarea vieții private și de familie

Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a secretului comunicațiilor.

    • Text:

      Drepturile garantate la articolul 7 corespund drepturilor garantate la articolul 8 din CEDO. Pentru a lua în considerare evoluţiile tehnicii, cuvântul `corespondenţă` a fost înlocuit cu cuvântul `comunicaţii`.
      În conformitate cu articolul 52 alineatul (3), acest drept are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi articolul corespondent din CEDO. Rezultă că restrângerile la care pot fi supuse în mod legal sunt identice cu cele admise în cadrul articolului 8 în cauză:
      `(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
      (2) Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitare acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru siguranţa naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.`

      Source:
      Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 303/17 - 14.12.2007
      Preamble - Explanations relating to the Charter of Fundamental Rights:
      Explicaţiile redate în continuare au fost redactate iniţial sub autoritatea prezidiului Convenţiei care a elaborat Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acestea au fost actualizate sub autoritatea prezidiului Convenţiei Europene, având în vedere adaptarea de către respectiva Convenţie a textului cartei (în special la articolele 51 şi 52), precum şi evoluţia dreptului Uniunii. Cu toate că aceste explicaţii nu au valoare juridică în sine, acestea constituie un preţios instrument de interpretare destinat clarificării dispoziţiilor cartei.
    • Anonymous plaintiff v. Federal Court of Justice (Bundesgerichtshof)
      Decision date:
      Deciding body type:
      National Court/Tribunal
      Deciding body:
      Federal Constitutional Court
      Type:
      Policy area:
      ECLI (European case law identifier):
      ECLI:DE:BVerfG:2019:rs20191106.1bvr001613
    • Anonymous plaintiff v. Higher Regional Court Celle (Oberlandesgericht Celle)
      Decision date:
      Deciding body type:
      National Court/Tribunal
      Deciding body:
      Federal Constitutional Court
      Type:
      Policy area:
      ECLI (European case law identifier):
      ECLI:DE:BVerfG:2019:rs20191106.1bvr027617
    • The Prosecution Service v. T
      Decision date:
      Deciding body type:
      National Court/Tribunal
      Deciding body:
      The Supreme Court
      Type:
      Policy area:
      ECLI (European case law identifier):
    • IN (C‑469/18), JM (C‑470/18) v Belgische Staat
      Decision date:
      Deciding body type:
      Court of Justice of the European Union
      Deciding body:
      Court (Fifth Chamber)
      Type:
      Decision
      Policy area:
      Taxation
      ECLI (European case law identifier):
      ECLI:EU:C:2019:895
    • Glencore Agriculture Hungary Kft. v Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága
      Decision date:
      Deciding body type:
      Court of Justice of the European Union
      Deciding body:
      Court (Fifth Chamber)
      Type:
      Decision
      Policy area:
      ECLI (European case law identifier):
      ECLI:EU:C:2019:861
    • Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid v A, B, P
      Decision date:
      Deciding body type:
      Court of Justice of the European Union
      Deciding body:
      Court (First Chamber)
      Type:
      Decision
      Policy area:
      External relations
      ECLI (European case law identifier):
      ECLI:EU:C:2019:361
    • GC, AF, BH, ED v Commission nationale de l’informatique et des libertés (CNIL)
      Decision date:
      Deciding body type:
      Court of Justice of the European Union
      Deciding body:
      Grand Chamber
      Type:
      Policy area:
      ECLI (European case law identifier):
      ECLI:EU:C:2019:773
    • Liga voor Mensenrechten, Ligue des Droits de l’Homme, Ordre des barreaux francophones et germanophone, Association pour le droit des Etrangers, and others
      Decision date:
      Deciding body type:
      National Court/Tribunal
      Deciding body:
      Constitutional Court
      Type:
      Policy area:
      ECLI (European case law identifier):
    • IN (C‑469/18) JM (C‑470/18) v Belgische Staat
      Decision date:
      Deciding body type:
      Court of Justice of the European Union
      Deciding body:
      Advocate General
      Type:
      Opinion
      Policy area:
      Economic and monetary affairs
      ECLI (European case law identifier):
      ECLI:EU:C:2019:597
    • Community of Madrid v. State Administration, Mr. José and Others
      Decision date:
      Deciding body type:
      National Court/Tribunal
      Deciding body:
      The Supreme Court. Contentious Chamber
      Type:
      Policy area:
      ECLI (European case law identifier):
      ECLI: ES:TS:2019:2336

    0 results found

    0 results found

    0 results found