eu-charter

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Articolul 49 - Principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor

Articolul 49 - Principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor

(1) Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia infracțiune potrivit dreptului intern sau dreptului internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă la momentul săvârșirii infracțiunii. În cazul în care, ulterior săvârșirii infracțiunii, legea prevede o pedeapsă mai ușoară, se aplică aceasta din urmă. (2) Prezentul articol nu aduce atingere judecării și pedepsirii unei persoane care s-a făcut vinovată de o acțiune sau omisiune care, în momentul săvârșirii, era incriminată pe baza principiilor generale recunoscute de comunitatea națiunilor. (3) Pedepsele nu trebuie să fie disproporționate față de infracțiune.

  • Text:

    Acest articol reia norma clasică a neretroactivităţii legilor şi a pedepselor. A fost adăugată regula retroactivităţii legii penale mai favorabile, care există în numeroase state membre şi care este prevăzută la articolul 15 din Pactul cu privire la drepturile civile şi politice.

    Articolul 7 din CEDO este redactat după cum urmează:

    `(1) Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.

    (2) Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.`

    Termenul `civilizate` din alineatul (2) a fost eliminat, fapt care nu implică nicio modificare a înţelesului alineatului, care se referă în special la crimele împotriva umanităţii. În conformitate cu articolul 52 alineatul (3), acest drept are, prin urmare, acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi dreptul garantat prin CEDO.

    Alineatul (3) reia principiul general al proporţionalităţii infracţiunilor şi a pedepselor, consacrat de tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre şi de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

    Source:
    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 303/17 - 14.12.2007
    Preamble - Explanations relating to the Charter of Fundamental Rights:
    Explicaţiile redate în continuare au fost redactate iniţial sub autoritatea prezidiului Convenţiei care a elaborat Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acestea au fost actualizate sub autoritatea prezidiului Convenţiei Europene, având în vedere adaptarea de către respectiva Convenţie a textului cartei (în special la articolele 51 şi 52), precum şi evoluţia dreptului Uniunii. Cu toate că aceste explicaţii nu au valoare juridică în sine, acestea constituie un preţios instrument de interpretare destinat clarificării dispoziţiilor cartei.
  • Criminal proceedings against JI.
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Advocate General
    Type:
    Opinion
    Policy area:
    Justice, freedom and security
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2020:29
  • Procureur-generaal v X
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Advocate General
    Type:
    Opinion
    Policy area:
    Justice, freedom and security
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2019:1011
  • Dooel Uvoz-Izvoz Skopje Link Logistic N&N v Budapest Rendőrfőkapitánya
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Court (Fifth Chamber)
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Taxation
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2018:810
  • Eliades v. Republic of Cyprus; Bank of Cyprus Public Company Ltd v The Republic of Cyprus
    Decision date:
    Deciding body type:
    National Court/Tribunal
    Deciding body:
    Supreme Court of Cyprus, Appeal Jurisdiction
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Economic and monetary affairs
    ECLI (European case law identifier):
  • A drug trafficking criminal group consisting of seven Columbian citizens vs Administration of Justice and Public Prosecutor
    Decision date:
    Deciding body type:
    National Court/Tribunal
    Deciding body:
    Criminal Chamber of the Supreme Court
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Justice, freedom and security
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI: ES:TS:2018:3146
  • Danish Prosecution Service v. T
    Decision date:
    Deciding body type:
    National Court/Tribunal
    Deciding body:
    Supreme Court
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Justice, freedom and security
    ECLI (European case law identifier):
  • Administration des douanes et droits indirects and Etablissement national des produits de l'agriculture et de la mer (FranceAgriMer) v Hubert Clergeau and Others
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Court (Fifth Chamber)
    Type:
    Decision
    Policy area:
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2018:651
  • Criminal proceedings against Daniela Pinzaru and Robert-Andrei Cirstinoiu
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Court (Sixth Chamber)
    Type:
    Decision
    Policy area:
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2018:574
  • Dooel Uvoz-Izvoz Skopje Link Logistic N&N v Budapest Rendőrfőkapitánya
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Advocate General
    Type:
    Opinion
    Policy area:
    Taxation
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2018:494
  • Administration des douanes et droits indirects and Etablissement national des produits de l'agriculture et de la mer (FranceAgriMer) v Hubert Clergeau and Others
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Advocte General
    Type:
    Opinion
    Policy area:
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2018:240

0 results found

0 results found

0 results found

0 results found