- Text:
Dreptul prevăzut la articolul 4 corespunde dreptului garantat la articolul 3 din CEDO, a cărui formulare este identică: `Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante`. În conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă, acest articol are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi articolul din CEDO.
Source:Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 303/17 - 14.12.2007Preamble - Explanations relating to the Charter of Fundamental Rights:Explicaţiile redate în continuare au fost redactate iniţial sub autoritatea prezidiului Convenţiei care a elaborat Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acestea au fost actualizate sub autoritatea prezidiului Convenţiei Europene, având în vedere adaptarea de către respectiva Convenţie a textului cartei (în special la articolele 51 şi 52), precum şi evoluţia dreptului Uniunii. Cu toate că aceste explicaţii nu au valoare juridică în sine, acestea constituie un preţios instrument de interpretare destinat clarificării dispoziţiilor cartei.
Articolul 4 - Interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante
Nimeni nu poate fi supus torturii și nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
CHARTERPEDIA RESOURCES
Explicaţii
Jurisprudență
Dreptul constituțional național
Legislația UE
Drept internațional
Produse
Pagination
- First page
- Previous page
- Page 1
- Page 2
- Page 3
- Page 4
- Current page 5
Pagination
- First page
- Previous page
- Page 1
- Page 2
- Page 3
- Page 4
- Current page 5