Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Obiectul articolului 52 este de a stabili domeniul de aplicare a drepturilor şi a principiilor din cartă şi adoptarea de norme pentru interpretarea acestora. Alineatul (1) se referă la regimul restrângerilor. Formula utilizată este inspirată din jurisprudenţa Curţii de Justiţie: `[…] în conformitate cu o jurisprudenţă consacrată, este posibil să se impună restrângeri ale exerciţiului drepturilor fundamentale, în special în cadrul unei organizări comune a pieţei, cu condiţia ca aceste restrângeri să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de Comunitate şi să nu constituie, în comparaţie cu scopul urmărit, o intervenţie disproporţionată şi intolerabilă care ar aduce atingere chiar substanţei acestor drepturi` (hotărârea din 13 aprilie 2000, cauza C-292/97, punctul 45). Menţionarea intereselor generale ale Uniunii acoperă atât obiectivele menţionate la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cât şi alte interese protejate de dispoziţiile specifice din tratate, cum ar fi articolul 4 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 35 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi articolele 36 şi 346 din acelaşi tratat.

Alineatul (2) conţine o trimitere la drepturi care sunt deja garantate în mod expres prin Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi recunoscute prin cartă şi care se găsesc de acum înainte în tratate (în special cele care decurg din cetăţenia Uniunii). În alineatul menţionat anterior se precizează că aceste drepturi se supun în continuare condiţiilor şi limitelor aplicabile dreptului Uniunii pe care se întemeiază şi care sunt prevăzute în tratate. Carta nu modifică regimul drepturilor conferite de Tratatul CE şi reluate de tratate.
Alineatul (3) este destinat să asigure coerenţa necesară între cartă şi CEDO, impunând norma potrivit căreia, în măsura în care drepturile din prezenta cartă corespund şi drepturilor garantate prin CEDO, înţelesul şi domeniul de aplicare ale acestora, inclusiv restrângerile admise, sunt identice cu cele prevăzute de CEDO. Rezultă, în special, faptul că, la stabilirea restrângerilor acestor drepturi, legislatorul trebuie să respecte aceleaşi norme privind restrângerile instituite de CEDO, care devin astfel aplicabile drepturilor menţionate la acest alineat, fără a aduce atingere autonomiei dreptului Uniunii şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Trimiterea la CEDO se referă atât la Convenţie, cât şi la protocoalele la aceasta. Înţelesul şi domeniul de aplicare a drepturilor garantate sunt determinate nu doar de textul acestor instrumente, ci şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Ultima teză din alineat are scopul de a permite asigurarea unei protecţii mai extinse de către Uniune. În orice caz, nivelul protecţiei asigurate de cartă nu poate fi niciodată inferior celui garantat prin CEDO.
Carta nu împiedică statele membre să se prevaleze de articolul 15 din CEDO, care autorizează derogările de la drepturile prevăzute în aceasta din urmă în caz de război sau de alt pericol public care ameninţă viaţa naţiunii, în cazul în care adoptă măsuri în domeniile apărării naţionale în caz de război şi al menţinerii ordinii, în conformitate cu responsabilităţile lor recunoscute la articolul 4 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolele 347 şi 72 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Lista drepturilor care, în stadiul actual şi fără a exclude evoluţia dreptului, a legislaţiei şi a tratatelor, pot fi considerate a corespunde drepturilor din CEDO în înţelesul alineatului (3) este redată în continuare. Aceasta nu include drepturile care se adaugă drepturilor din CEDO.
1. Articolele cartei al căror înţeles şi domeniu de aplicare sunt aceleaşi cu cele ale articolelor corespondente din CEDO:
- articolul 2 corespunde articolului 2 din CEDO;
- articolul 4 corespunde articolului 3 din CEDO;
- articolul 5 alineatele (1) şi (2) corespund articolului 4 din CEDO;
- articolul 6 corespunde articolului 5 din CEDO;
- articolul 7 corespunde articolului 8 din CEDO;
- articolul 10 alineatul (1) corespunde articolului 9 din CEDO;
- articolul 11 corespunde articolului 10 din CEDO, fără a aduce atingere restricţiilor care pot fi impuse de dreptul Uniunii capacităţii statelor membre de a institui regimurile de autorizare menţionate la articolul 10 alineatul (1) a treia teză din CEDO;
- articolul 17 corespunde articolului 1 din Protocolul adiţional la CEDO;
- articolul 19 alineatul (1) corespunde articolului 4 din Protocolul suplimentar nr. 4;
- articolul 19 alineatul (2) corespunde articolului 3 din CEDO, în interpretarea Curţii Europene a Drepturilor Omului;
- articolul 48 corespunde articolului 6 alineatele (2) şi (3) din CEDO;
- articolul 49 alineatele (1) (cu excepţia ultimei teze) şi (2) corespund articolului 7 din CEDO.
2. Articolele al căror înţeles este aceleaşi cu cel al articolelor corespondente din CEDO, dar al căror domeniu de aplicare este mai extins:
- articolul 9 acoperă acelaşi domeniu ca şi articolul 12 din CEDO, dar domeniul său de aplicare poate fi extins la alte forme de căsătorie după instituirea acestora prin legislaţia naţională;
- articolul 12 alineatul (1) corespunde articolului 11 din CEDO, dar domeniul său de aplicare este extins la nivelul Uniunii Europene;
- articolul 14 alineatul (1) corespunde articolului 2 din Protocolul adiţional la CEDO, dar domeniul său de aplicare este extins la accesul la formarea profesională şi continuă;
- articolul 14 alineatul (3) corespunde articolului 2 din Protocolul adiţional la CEDO în ceea ce priveşte drepturile părinţilor;
- articolul 47 alineatele (2) şi (3) corespund articolului 6 alineatul (1) din CEDO, dar limitările plângerilor privind drepturile şi obligaţiile cu caracter civil sau acuzaţiile de natură penală nu se aplică în ceea ce priveşte dreptul Uniunii şi punerea în aplicare a acestuia;
- articolul 50 corespunde articolului 4 din Protocolul nr. 7 la CEDO, dar domeniul de aplicare a acestuia este extins la nivelul Uniunii Europene între instanţele statelor membre;
- în cele din urmă, în domeniul de aplicare a dreptului Uniunii, cetăţenii Uniunii Europene nu pot fi consideraţi străini datorită interzicerii oricărei discriminări bazate pe cetăţenie. Restrângerile prevăzute la articolul 16 din CEDO în ceea ce priveşte drepturile străinilor nu le sunt deci aplicabile în acest cadru.
Regula de interpretare de la alineatul (4) se întemeiază pe formularea articolului 6 alineatul (3), din Tratatul privind Uniunea Europeană şi ia în considerare în mod adecvat abordarea urmărită de Curtea de Justiţie cu privire la tradiţiile constituţionale comune (de exemplu hotărârea din 13 decembrie 1979 în cauza 44/79, Hauer, Rec. 1979, p. 3727; hotărârea din 18 mai 1982 în cauza 155/79, AM&S, Rec. 1982, p. 1575). Potrivit acestei norme, în locul abordării rigide de tipul `cel mai mic numitor comun`, drepturile în cauză conţinute în cartă trebuie interpretate într-un mod care să ofere un nivel ridicat de protecţie, adaptat dreptului Uniunii şi în armonie cu tradiţiile constituţionale comune.
Alineatul (5) clarifică deosebirea dintre `drepturi` şi `principii` existentă în cartă. În temeiul acestei deosebiri, drepturile subiective trebuie respectate, în timp ce principiile trebuie urmate [articolul 51 alineatul (1)]. Principiile pot fi puse în aplicare prin intermediul actelor legislative sau executive (adoptate de Uniune în cadrul competenţelor sale şi de către statele membre numai în cazul în care pun în aplicare dreptul Uniunii); acestea dobândesc, prin urmare, o importanţă deosebită pentru instanţe numai deoarece aceste acte sunt interpretate sau controlate. Cu toate acestea, principiile nu dau naştere unor drepturi imediate pentru acţiuni pozitive din partea instituţiilor Uniunii sau a autorităţilor statelor membre, fapt care corespunde atât jurisprudenţei Curţii de Justiţie [a se vedea în special jurisprudenţa privind `principiul precauţiunii` care este prevăzut la articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă din 11 septembrie 2002 în cauza T-13/99, Pfizer/Consiliu, Rec. 2002, p. II-3305, cu numeroase citate din jurisprudenţa anterioară şi o serie de hotărâri privind articolul 33 (ex-39) referitoare la principiile dreptului agricol: de exemplu, hotărârea Curţii de Justiţie din 11 martie 1987 în cauza C-265/85, Van den Berg, Rec. 1987, p. 1155: examinarea principiului asanării pieţei şi a încrederii legitime], cât şi abordării urmate de sistemele constituţionale ale statelor membre în privinţa `principiilor`, în special în domeniul dreptului social. Cu titlu de exemplu, cităm, dintre exemplele de principii recunoscute prin cartă, articolele 25, 26 şi 37. În anumite cazuri, un articol din cartă poate conţine elemente care aparţin atât unui drept, cât şi unui principiu: de exemplu articolele 23, 33 şi 34.
Alineatul (6) face trimitere la diversele articole din cartă care, în spiritul subsidiarităţii, fac trimitere la legislaţii şi practici interne.