eu-charter

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Articolul 51 - Domeniul de aplicare

Articolul 51 - Domeniul de aplicare

(1) Dispozițiile prezentei carte se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, acestea respectă drepturile și principiile și promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuțiile pe care le au în acest sens și cu respectarea limitelor competențelor conferite Uniunii de tratate. (2) Prezenta cartă nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii în afara competențelor Uniunii, nu creează nicio competență sau sarcină nouă pentru Uniune și nu modifică competențele și sarcinile stabilite de tratate..

Explicaţii

  • Text:

    Obiectul articolului 51 este stabilirea domeniului de aplicare a cartei. Obiectivul său este de a stabili în mod clar faptul că această cartă se aplică în primul rând instituţiilor şi organelor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarităţii. Această dispoziţie a fot redactată cu respectarea articolului 6 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, care impune Uniunii respectarea drepturilor fundamentale, precum şi a mandatului conferit de Consiliul European de la Köln. Termenul `instituţii` este consacrat în tratate. Expresia `organe, oficii şi agenţii` este folosită în prezent în tratate pentru a desemna toate instanţele instituite prin tratate sau prin acte din legislaţia secundară (a se vedea, de exemplu, articolul 15 sau 16 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene).
    În ceea ce priveşte statele membre, din jurisprudenţa Curţii rezultă fără ambiguitate că statelor membre le este impusă obligaţia de a respecta drepturile fundamentale definite în cadrul Uniunii numai în cazul în care pun în aplicare dreptul Uniunii (hotărârea din 13 iulie 1989, cauza 5/88, Wachauf, Rec. 1989, p. 2609; hotărârea din 18 iunie 1991, ERT, Rec. 1991, p. I-2925; hotărârea din 18 decembrie 1997, cauza C-309/96, Annibaldi, Rec. 1997, p. I-7493). Recent, Curtea de Justiţie a confirmat această jurisprudenţă în termenii următori: `În plus, trebuie reamintit faptul că cerinţele care decurg din protejarea drepturilor fundamentale în cadrul ordinii juridice comunitare obligă, de asemenea, statele membre atunci când acestea pun în aplicare norme comunitare…` (hotărârea din 13 aprilie 2000, cauza C-292/97, Rec. 2000, p. I-2737, punctul 37). Bineînţeles, această normă, aşa cum este consacrată în prezenta cartă, se aplică în egală măsură autorităţilor centrale şi instanţelor regionale sau locale, precum şi organismelor publice în cazul în care pun în aplicare dreptul Uniunii.
    Alineatul (2) coroborat cu alineatul (1) a doua teză confirmă că efectul cartei nu poate fi acela de a extinde competenţele şi sarcinile conferite Uniunii prin tratate. Sunt menţionate explicit consecinţele logice ale principiului subsidiarităţii şi ale faptului că Uniunea dispune numai de competenţele care i-au fost conferite. Drepturile fundamentale aşa cum sunt garantate în Uniune, produc efecte numai în cadrul acestor competenţe, stabilite în tratate. În consecinţă, obligaţia instituţiilor Uniunii de a promova principiile enunţate în cartă, în temeiul alineatului (1) a doua teză, există numai în limitele competenţelor menţionate anterior.
    Alineatul (2) confirmă, printre altele, faptul că această cartă nu poate avea ca efect extinderea domeniului de aplicare a dreptului Uniunii dincolo de competenţele Uniunii stabilite în tratate. Curtea de Justiţie a instituit deja această normă în ceea ce priveşte drepturile fundamentale recunoscute ca făcând parte din dreptul Uniunii (hotărârea din 17 februarie 1998 în cauza C-249/96, Grant, Rec. 1998, p. I-621 punctul 45). Potrivit acestei norme, se subînţelege că integrarea cartei în articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană nu poate fi interpretată ca extinzând ca atare gama acţiunilor statelor membre considerate `ca punând în aplicare dreptul Uniunii` [în înţelesul alineatului (1) şi al jurisprudenţei menţionate anterior].

    Source:
    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 303/17 - 14.12.2007
    Preamble - Explanations relating to the Charter of Fundamental Rights:
    Explicaţiile redate în continuare au fost redactate iniţial sub autoritatea prezidiului Convenţiei care a elaborat Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acestea au fost actualizate sub autoritatea prezidiului Convenţiei Europene, având în vedere adaptarea de către respectiva Convenţie a textului cartei (în special la articolele 51 şi 52), precum şi evoluţia dreptului Uniunii. Cu toate că aceste explicaţii nu au valoare juridică în sine, acestea constituie un preţios instrument de interpretare destinat clarificării dispoziţiilor cartei.

Jurisprudență

Dreptul constituțional național

4 results found

  • Constitution of the Republic of Croatia
    Țara:
    Croatia
  • De Belgische Grondwet
    Țara:
    Belgium

    Artikel 191. Iedere vreemdeling die zich op het grondgebied van België bevindt, geniet de bescherming verleend aan personen en aan goederen, behoudens de bij de wet gestelde uitzonderingen.

  • La Constitution Belge
    Țara:
    Belgium

    Article 191; Tout étranger qui se trouve sur le territoire de la Belgique jouit de la protection accordée aux personnes et aux biens, sauf les exceptions établies par la loi

  • The Belgian Constitution
    Țara:
    Belgium

    Article 191. All foreigners on Belgian soil benefit from the protection provided to persons andproperty, except for those exceptions provided for by the law.

Legislația UE

3 results found

Drept internațional

0 results found

Produse

  • Report / Paper / Summary
    4
    November
    2021
    This report outlines to what extent legal aid is available to those held in pre-removal detention in the 27 EU Member States, and in North Macedonia and Serbia, during procedures related to their return. These involve decisions on return, on detention pending removal, the removal itself and on bans on entry. The report also examines when people are entitled to free legal aid and how this aid is funded, as well as who provides representation and various factors that limit the scope of legal aid.
  • Report / Paper / Summary
    11
    October
    2021
    This report proposes a framework for becoming, and functioning as, a ‘human rights city’ in the EU. It includes ‘foundations’, ‘structures’ and ‘tools’ for mayors, local administrations and grassroots organisations to reinforce fundamental rights locally. It is based on existing good practice and expert input by representatives of human rights cities in the EU, academic experts, international organisations and city networks.
  • Report / Paper / Summary
    22
    September
    2021
    Civil society organisations play a vital role in promoting fundamental rights, but they face diverse challenges across the European Union. This report presents FRA’s findings on a range of such challenges. The findings are based on research, and on two online consultations with civil society organisations, carried out in 2020.
  • Fundamental Rights Report
    10
    June
    2021
    FRA’s Fundamental Rights Report 2021 reviews major developments in the field in 2020, identifying both achievements and areas of concern. It also presents FRA’s opinions on these developments, including a synopsis of the evidence supporting these opinions. This year’s focus chapter explores the impact of the COVID-19 pandemic on fundamental rights. The remaining chapters cover: the EU Charter of Fundamental Rights; equality and non-discrimination; racism, xenophobia and related intolerance; Roma equality and inclusion; asylum, borders and migration; information society, privacy and data protection; rights of the child; access to justice; and the implementation of the Convention on the Rights of Persons with Disabilities.
  • Opinion / Position Paper
    30
    April
    2021
    This opinion illustrates the extent and nature of lived experiences of inequality and discrimination across the EU. It does so with reference to the grounds of discrimination and areas of life covered by the racial and employment equality directives, as well as in relation to the grounds and areas covered by the proposed Equal Treatment Directive.
  • Handbook / Guide / Manual
    17
    December
    2020
    Finnish, Latvian and Romanian versions now available
    28 November 2024
    Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dreptul Uniunii Europene oferă un cadru din ce în ce mai important pentru protecția drepturilor străinilor. Legislația Uniunii Europene în materie de azil, frontiere și imigrație se dezvoltă rapid. Există o jurisprudență
    impresionantă a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare în special la articolele 3, 5, 8 și 13 din Convenție. Curtea de Justiție a Uniunii Europene este din ce în ce mai solicitată să se pronunțe cu privire la interpretarea dispozițiilor dreptului
    Uniunii Europene în acest domeniu. Cea de a treia ediție a acestui manual, actualizată până în iulie 2020, prezintă într-un mod accesibil această legislație a Uniunii Europene și corpusul de jurisprudență a celor două instanțe europene.
  • Fundamental Rights Report
    11
    June
    2020
    This focus takes a closer look at the application of the Charter of Fundamental Rights of the European Union, which has been legally binding for 10 years. At EU level, it has gained visibility and sparked a new fundamental rights culture. At national level, awareness and use of the Charter are limited. Courts increasingly use the Charter, showing the impact of this modern instrument. But its use by governments and parliaments remains low. For instance, there is little indication of anyone regularly scrutinising national legislation that transposes EU law for compatibility with the Charter.
  • Fundamental Rights Report
    11
    June
    2020
    FRA’s Fundamental Rights Report 2020 reviews major developments in the field in 2019, identifying both achievements and areas of concern. It also presents FRA’s opinions on these developments, including a synopsis of the evidence supporting these opinions. This year’s focus chapter explores how to unlock the full potential of the EU Charter of Fundamental Rights.
  • Report / Paper / Summary
    12
    November
    2019
    The Charter is most effective, and has a real impact on people’s lives, when parliaments, governments and courts at local, regional and national levels all actively apply it. The national sphere is particularly relevant. A strong fundamental rights architecture and committed national governments and parliaments are key to letting the Charter unfold its potential at this level. Civil society organisations (CSOs) and national human rights institutions (NHRIs) are also crucial given their contributions to the protection and promotion of Charter rights.
  • Report / Paper / Summary
    17
    May
    2018
    Organizațiile societății civile din Uniunea Europeană joacă un rol esențial în promovarea drepturilor fundamentale, dar le este tot mai greu să-și continue activitatea din cauza restricțiilor
    juridice și practice. Deși există provocări în toate statele membre ale UE, natura și amploarea acestora variază. În general, datele și cercetările pe această temă – inclusiv cercetările comparative – lipsesc.
    Prin urmare, raportul FRA analizează diferitele tipuri și modele de provocări cu care se confruntă organizațiile societății civile care lucrează în domeniul drepturilor omului în UE. De asemenea, raportul scoate în evidență practici promițătoare care pot contracara aceste modele îngrijorătoare.