Article 47 - Right to an effective remedy and to a fair trial
Key facts of the case:
The applicant, who was a party in a civil case, asked for his case to be moved to a different court. According to the Romanian Civil Code, decisions on such requests do not need to be motivated by the court. The applicant submitted a Constitutional Referral (excepție de neconstitutionalitate) by which he claimed that this provision is unconstitutional and that such a decision should be motivated.
Outcome of the case:
The Constitutional Court found that there was no breach of the Constitution, and that the Constitution allows for judges not to motivate their decisions on requests to transfer cases to a different court.
38. As regards the use of the provisions of art. 47 on the right to an effective remedy and a fair trial in the Charter of Fundamental Rights of the European Union, the Court notes that the reporting of these provisions contained in an act having the same legal force as the Treaties establishing the European Union must be made in relation to the provisions art. 148 of the Constitution and not to those contained in art. 20 of the Basic Law, which refers to international human rights treaties (see, in this respect, Decision No. 206 of 6 March 2012, published in the Official Gazette of Romania, Part I, No. 254 of 17 April 2012) . On this premise, the Court notes that in the case-law of the Court of Justice of the European Union, for example the judgment of 22 December 2010 in Case C-279/09 - DEB Deutsche Energiehandels und Beratungsgesellschaft mbH v Bundesrepublik Deutschland, paragraph 35, That, according to art. 52 par. (3) of the Charter, in so far as it contains rights corresponding to those guaranteed by the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, their meaning and scope are the same as those laid down in that Convention. According to the explanation of that provision, the meaning and extent of the rights guaranteed are established not only by the text of the Convention but also by the case law of the European Court of Human Rights. Art. 52 para. (3), the second sentence of the Charter provides that the first sentence of the same paragraph does not prevent Union law from granting broader protection. Therefore, as regards the content of the right to an effective remedy and to a fair trial provided by Art. 47 of the Charter, the Court of Justice held in its judgment of 26 February 2013 in Case C-311/11 - Stefano Melloni v Ministerio Fiscal, paragraph 50, that it corresponds to the content of the case-law of the European Court of Human Rights guaranteed by art. 6 para. 1 and 3 of the European Convention for the Protection of Human Rights (see judgments of the European Court of Human Rights of 14 June 2001, 1 March 2006 and 24 April 2012 in Medenica v. Switzerland, paragraphs 56-59, Sejdovic v. Italy, paragraphs 84, 86 and 98, and Haralampiev v. Bulgaria, paragraphs 32 and 33).
39. Moreover, the Court notes that they are, in principle, applicable to constitutional review in so far as it ensures, guarantees and develops the constitutional provisions on fundamental rights, in other words, to the extent that their level of protection is at least the same as that of the Constitution in the field of human rights (see, in this respect, Decisions 872 and 874 of 25 June 2010, published in the Official Gazette of Romania, Part I, No 433 of 28 June 2010 , and Decision No. 4 of January 18, 2011, published in the Official Gazette of Romania, Part I, No. 194 of 21 March 2011). Consequently, with regard to the present case, and having regard to the case-law of the European Court of Human Rights and that of the Court of Justice of the European Union and the fact that, according to Art. 21 par. (3) of the Constitution, the national standard of protection in the matter of displacement is superior to that provided by art. 6 of the Convention for the Protection of Human Rights, the Court, with reference to Art. 47 of the Charter, notes that it has no reason to depart from those found in paragraphs 30-32.
38. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea constată că raportarea acestor prevederi cuprinse într-un act având aceeaşi forţă juridică ca şi tratatele constitutive ale Uniunii Europene trebuie să se facă la dispoziţiile art. 148 din Constituţie, iar nu la cele cuprinse în art. 20 din Legea fundamentală, care se referă la tratatele internaţionale privind drepturile omului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 206 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 17 aprilie 2012). Plecând de la această premisă, Curtea reţine că în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, spre exemplu Hotărârea din 22 decembrie 2010, pronunţată în cauza C-279/09 - DEB Deutsche Energiehandels und Beratungsgesellschaft mbH împotriva Bundesrepublik Deutschland, paragraful 35, s-a statuat că, potrivit art. 52 alin. (3) din Cartă, în măsura în care aceasta conţine drepturi ce corespund celor garantate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de această convenţie. Potrivit explicaţiei aferente acestei dispoziţii, înţelesul şi întinderea drepturilor garantate sunt stabilite nu numai prin textul Convenţiei, ci şi, în special, prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Art. 52 alin. (3) teza a doua din Cartă prevede că prima teză a aceluiaşi alineat nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecţie mai largă. Aşadar, în ceea ce priveşte conţinutul dreptului la o cale de atac efectivă şi la un proces echitabil prevăzut de art. 47 din Cartă, Curtea de la Luxemburg a reţinut prin Hotărârea din 26 februarie 2013, pronunţată în cauza C-311/11 - Stefano Melloni împotriva Ministerio Fiscal, paragraful 50, că acesta corespunde conţinutului pe care jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului îl recunoaşte drepturilor garantate de art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea hotărârile Curţii Europene a Dreptului Omului din 14 iunie 2001, 1 martie 2006 şi 24 aprilie 2012, pronunţate în cauzele Medenica împotriva Elveţiei, paragrafele 56-59, Sejdovic împotriva Italiei, paragrafele 84, 86 şi 98, şi Haralampiev împotriva Bulgariei, paragrafele 32 şi 33).
39. De altfel, Curtea reţine că acestea, de principiu, sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, şi Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 21 martie 2011). În consecinţă, cu privire la speţa de faţă, şi având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi cea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi faptul că, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituţie, standardul naţional de protecţie în materia strămutării este superior celui oferit de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea, cu referire la art. 47 din Cartă, reţine că nu are niciun motiv să se îndepărteze de la cele constatate în paragrafele 30-32.
