eu-charter

EU Charter of Fundamental Rights

Articolul 4 - Interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante

Articolul 4 - Interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante

Nimeni nu poate fi supus torturii și nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.

  • Text:

    Dreptul prevăzut la articolul 4 corespunde dreptului garantat la articolul 3 din CEDO, a cărui formulare este identică: `Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante`. În conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă, acest articol are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi articolul din CEDO.

    Source:
    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 303/17 - 14.12.2007
    Preamble - Explanations relating to the Charter of Fundamental Rights:
    Explicaţiile redate în continuare au fost redactate iniţial sub autoritatea prezidiului Convenţiei care a elaborat Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acestea au fost actualizate sub autoritatea prezidiului Convenţiei Europene, având în vedere adaptarea de către respectiva Convenţie a textului cartei (în special la articolele 51 şi 52), precum şi evoluţia dreptului Uniunii. Cu toate că aceste explicaţii nu au valoare juridică în sine, acestea constituie un preţios instrument de interpretare destinat clarificării dispoziţiilor cartei.
  • Dumitru-Tudor Dorobantu other party: Generalstaatsanwaltschaft Hamburg
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Advocate General
    Type:
    Opinion
    Policy area:
    Justice, freedom and security
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2019:334
  • Bashar Ibrahim (C 297/17), Mahmud Ibrahim, Fadwa Ibrahim, Bushra Ibrahim, Mohammad Ibrahim, Ahmad Ibrahim (C 318/17), Nisreen Sharqawi, Yazan Fattayrji, Hosam Fattayrji (C 319/17) v Bundesrepublik Deutschland, and Bundesrepublik Deutschland v Taus Magamadov (C 438/17)
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Grand Chamber
    Type:
    Policy area:
    Justice, freedom and security
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2019:219
  • The Prosecution Service v. S
    Decision date:
    Deciding body type:
    National Court/Tribunal
    Deciding body:
    The Supreme Court
    Type:
    Policy area:
    ECLI (European case law identifier):
  • M.A., S.A., A.Z. v International Protection Appeals Tribunal, Minister for Justice and Equality, Attorney General, Ireland
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    First Chamber
    Type:
    Policy area:
    Justice, freedom and security
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2019:53
  • X and X v Staatssecretaris van Veiligheid en Justitie
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Court (Grand CHamber)
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Justice, freedom and security
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2018:900
  • Lis, Lancet and Chemielewski v. Regional Court in Warsaw and others
    Decision date:
    Deciding body type:
    National Court/Tribunal
    Deciding body:
    High Court of Justice - Queen's Bench Division - Administrative Court
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Justice, freedom and security, Asylum and migration
    ECLI (European case law identifier):
  • UD v XB
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Court (First Chamber)
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Employment and social policy
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2018:835
  • Nigyar Rauf Kaza Ahmedbekova and Rauf Emin Ogla Ahmedbekov v Zamestnik-predsedatel na Darzhavna agentsia za bezhantsite
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Court (Second Chamber)
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Justice, freedom and security, Asylum and migration
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2018:801
  • UD v XB
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Advocate General
    Type:
    Opinion
    Policy area:
    Employment and social policy
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2018:749
  • Minister for Justice and Equality v RO
    Decision date:
    Deciding body type:
    Court of Justice of the European Union
    Deciding body:
    Court (First Chamber)
    Type:
    Decision
    Policy area:
    Justice, freedom and security
    ECLI (European case law identifier):
    ECLI:EU:C:2018:733

0 results found

0 results found

0 results found