13
June
2019

Copiii lipsiți de îngrijire părintească aflați într-un alt stat membru al UE decât statul lor de origine

Manualul Copiii lipsiți de îngrijire părintească aflați într-un alt stat membru al UE decât statul lor
de origine își propune să consolideze răspunsul tuturor actorilor relevanți din domeniul protecției
copilului. Protecția acestor fete și băieți este de importanță capitală și reprezintă o obligație pentru
statele membre ale UE, derivată din cadrul juridic internațional și european. Prezentul ghid pune
accentul pe copiii care devin victime ale traficului de persoane și pe copiii aflați în pericol, punând în
aplicare o acțiune prevăzută în Comunicarea din 2017 privind intensificarea acțiunii UE de combatere
a traficului de persoane, și ține seama de tiparele identificate, inclusiv în ceea ce privește specificul
de gen al infracțiunii.
Printr-un set de 10 acțiuni, ghidul oferă sugestii practice despre cum trebuie identificați, direcționați
și sprijiniți copiii, dezvoltând modalitățile de implementare a unor principii precum dreptul copilului
de a fi ascultat și modul de protejare a interesului superior al acestuia atunci când se iau decizii
cu privire la o soluție durabilă. Ghidul oferă informații practice pentru îmbunătățirea cooperării
naționale și transnaționale în cadrul UE și a sprijinului pe care îl pot acorda agențiile relevante ale
UE, inclusiv pentru combaterea impunității care facilitează traficul de copii. Prezentul ghid poate
fi util pentru specialiști și instituții cum ar fi autoritățile de aplicare a legii și autoritățile judiciare,
asistenți sociali, cadre medicale, agenți care asigură protecția copilului, tutori, judecători, avocați
sau autoritățile centrale instituite în conformitate cu Regulamentul Bruxelles IIa, dar și autoritățile
care stabilesc procedurile și protocoalele. Îmbunătățirea cooperării în cadrul UE și promovarea
unei abordări axate pe drepturile fundamentale din partea tuturor actorilor implicați vor consolida
protecția tuturor copiilor lipsiți de îngrijire părintească, inclusiv a copiilor care au devenit victime ale
traficului de persoane, și vor contribui la eforturile de prevenire.